Balada ostasilor romani cazuti in luptele pentru pamantul tarii
joi, 14 noiembrie 2013
Sunteţi „din Ţară”?
Întâia
dată mi s-a pus această întrebare, undeva în Republica Moldova, într-un orăşel,
Căuşeni, ce îndrăzneşte să dateze de pe la 1455. Asta doar documentar, dacă
stăm să ne gândim ar putea fi cu mult mai vechi, iar la vremea atestării nici
Măria Sa, Ştefan nu se urcase încă pe tronul Moldovei. Ideea era că ori de câte
ori am fost dincolo de graniţe am fost întrebat în alt fel: „de unde sunteţi?”
„din ce ţară veniţi?” Pe când acolo, într-o dimineaţă în care mergeam aiurea
printr-o piaţă agro-alimentară, cu tarabe de tablă, cu pătrunjel, borş,
castraveţi şi roşii, sporovăind între noi, (comentarii, absolut „docte”, despre
preţul leuşteanului sau cimbrului), o comerciantă cu fler nu ne-a chiar
întrebat, deşi a fost chiar interogativă: „sunteţi din Ţară?” Iar aici am avut
revelaţia: noi nu eram străini, noi eram „din Ţară”. Nu din România, ci din
Ţară! Căci acolo era şi Ţara ei şi a altor milioane de cetăţeni pe care îi
deosebeşte de noi, cei dIn România, doar o grijă majoră în plus: ca şi noi,
pedalează fără lanţ pe o politică unsă cu ulei, ca şi noi sunt strânşi cu uşa
preţurilor în urcare şi calitatea „în creştere negativă” a nivelului de trai,
cu mojicii moştenite sau mai moderne, cu bune şi rele, cum se spune, ca şi noi,
au politicieni de „mare clasă” etc. Grija lor majoră este însă, că nu sunt,
încă, „în Ţară”!
Ei au
pus la cale o „Casă a Limbii Române” în oraş, au în fiecare an, pe 31 august
„Ziua Limbii Române”. Nu au nostalgii, au angajamente, au doar datorii faţă de
copiii şi urmaşii lor, le pasă altfel, căci au suferit altfel. Iar veșnicul
război dintre limba română și „limba moldovenească” avea să nască pe ecranul
televizorului, titlul unei emisiuni locale dedicată sărbătorii acelei zile, sub
numele de necomentat: „Limba noastră-i o confuzie!” (văzută de subsemnatul,
live, sau cum spun moldovenii... vie). Deși, merită amintit aici, că în pofida
tuturor discuțiilor sterile, intervențiilor insistente, agresive sau rău
direcționate, Parlamentul de la Chișinău nu a acceptat o a doua limbă oficială
în Republica Moldova, adică, rusă, deși a fost o acțiune destul de vehementă,
cam ca răscoala de la Tatarbunar din 1924. Iar pentru curioși, în spațiul
Internetului despre imnul purtând ideea limbii, se menționează ştiinţific şi
sensibil dobitoc „fără ca numele limbii să fie explicit”! Să fie abhază, să fie
ainu, să fie sumeriană, sanscrita veche? Suntem deja alunecaţi! Noi, invitaţi
fiind, am dus cu noi să dăruim tradiţional, nişte cărţi adunate cu sârguinţă
într-un portbagaj cam mic pentru cât am fi dorit şi putut căra, dar satisfactia
uriaşă, modul în care au fost primiţi rebrenii, călineştii, sadovenii, etc.,
ne-a dat de înţeles că nu cantitatea conta, nici la Casa Limbii Române ctitorie
a profesorului Valeriu Ostaş - ostaș recunoscut al limbii române ,- nici la Biblioteca
directoarei Liuba Osipov, ci dragul de a însemna un dar adevărat. Pentru oameni
adevăraţi. Căci nefăcând comentarii politice, am fost mai mereu interesat de
conţinutul vorbelor şi, mai ales, al faptelor acelor localnici care drăgăleau
limba română duios, altfel decât o facem noi, căci la noi „s-a mişcat”,
evoluând spre alte forme ale modernismului. Acolo, în siluirea sovietică, a
rămas limba bunicilor noştri - ei zic „bunei” - de care ne amintim cu drag.
Căci limba i-a ţinut astfel, darea aceea menţionată din mână în mînă. Lucrul
cel mai de preţ al unei naţii este prima carte de istorie ce trebuie cercetată,
ale cărei aspiraţii şi perspective, gânduri şi înţelepciuni se regăsesc în
aceeaşi limbă. Respect mai mare nu se poate, căci Imnul Moldovei se cheamă
„Limba noastră”, iar Alexie Mateevici este umbra frumoasă a Eminescului celui
din toate veacurile, al nostru și al lor deopotrivă. Lăudabil a fost că la
cermoniile din acel 31 august, păstorite de chiar Preşedintele consiliului
raional şi de primarul oraşului, au participat ,veniţi din ţară, oameni buni de
la Iaşi, Satu Mare, Craiova, Vaslui, Huşi, Constanţa. Oameni pentru care
semnificaţia celebrării a fost cel puţin egală cu cea a gazdelor, care au făcut
un efort serios în a invita un număr atât de mare de reprezentanţi „din ţară”.
Printre care și noi, cei de la Cultul Eroilor, filiala Constanța.
Multe şi
frumoase cuvinte, care ale vorbitorilor, care desprinse din paginile lui
Eminescu sau Mateevici sau Nichita Stănescu, versuri prinse în cântece, versuri
şi nu doar versuri ci frânturi din noi au fost semănate deasupra unei adevărate
sărbători pe care destul de târziu am îmbrăţişat-o şi aici, în România. Căci
după derularea povestită mai sus, gazdele ne-au devenit invitaţi şi, la
Medgidia zilelor următoare s-a reluat sub un patronajul scriitorului Corneliu
Leu (medgidian, fireşte!) prezentarea celor petrecute la Sinaia. Domnul Leu se
zbătuse vreo trei legislaturi românești, ca să instituționalizeze această
celebrare și... în Țară, căci ea începuse ca sărbătoare în Moldova. În aceleaşi
zile ale prezenţei noastre la Căuşeni, a Sărbătorii Zilei Limbii Române de
acasă. Iniţiatorul a mai povestit cu remarcabil har şi partea nevăzută a
lucrurilor petrecută pe Platoul Bucegilor într-un cadru cu totul special; ne-a
prezentat şi filmul emoţionantelor evenimente derulate pe un ecran mare, dar
prea mic pentru a cuprinde dimensiunea momentului. Mai apoi, după momente
oficiale, s-a consfinţit înfrăţirea celor două oraşe, primarii Marian Iordache
- Medgidia şi Grigore Repeșciuc - Căușeni, semnând și actele de rigoare. Poate
pare prețioasă expresia, dar totul a curs ca un eveniment normal, neîncărcat de
festivisme, ca o alunecare firească de prietenie caldă, de frăție între două
entități niciodată despărțite. Ca
un fel de act reparatoriu, de vreme ce el exista deja dintotdeauna.
Emoția
încape cel mai adesea înghesuită în cuvinte, mai ales când atâtea gânduri
converg spre statornicul monument care este limba română, vorbită încă... „în
două limbi”. Dar ne-a stat mereu în zilele acelea și în inimi și pe buze. Și
chiar dacă s-au cântat două Imnuri și la Căușeni și la Medgidia au fost doar un
glas și doar o inimă.
Și cu
toate astea, cimitirul Eroilor români din Chișinău a fost vandalizat cu ocazia
zilei de... 25 octombrie . Festiv, în 2013!
DAN NICOLAU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)